Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este filosofului la început total necunoscut, este nici unul din celelaalte obiecte, el fiind totul, acel tot care nu lasă nimic în afara sa şi, prin urmare, singurul obiect îşi este suficient sieşi.
În viziunea lui Ortega y Gassett omul de ştiinţă nu se apropie nici pe departe prin gestul eroic de obiectul său. Omul de ştiinţă începe prin a delimita o porţiune din Univers, prin a-şi limita problema proprie, care altfel, nefiind absolută, încetează parţial a mai fi problemă. Căci se începe cu o problemă şi cu ceva care se ştie. Fizicianul şi matematicianul cunosc cu anticipaţie întinderea şi atibutele esenţiale ale obiectului cunoaşterii lor, începând de fapt cu ceva pe care-l iau drept ştiut, nu cu o problemă.
O altă diferenţă între filosofie şi ştiinţă este sensul pe care-l are în fiecare din acestea două moduri vocabula “cunoaştere”. Pentru ştiinţele particulare cunoaşterea e soluţie pozitivă şi concretă a unei probleme, pătundere perfectă a obiectului de către intelectul subiectului.
Astfel, ştiinţa este concepută ca o serie de soluţii date unor probleme. Pentru a fi filosofie un ansamblu de reflecţii trebuie să se constituie ca creatie universală, integrală, un sistem absolut al intelectului. Pentru a fi universală, trebuie ca filosofia să-ţi asume constitutiv obligaţia de a se confrunta cu orice problemă. Aceasta însă presupune un risc. Există posibilitatea ca lumea să fie o problemă în sine insolubilă. Pentru filosofare are primat conştiinţa problemei, iar nu soluţia, care se poate să nu fie dată la un moment dat.