Nascut in iunie 1942 intr-o familie de beduini din Sirt, o regiune desertica din nordul tarii, Muammar Gaddafi avea 27 de ani cand l-a alungat de la putere, fara violenta, pe batranul rege Idris I, la 1 septembrie 1969. Inspirat de presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser, a mizat pe un regim fondat pe socialismul islamic si panarabism, abolind monarhia si proclamand Republica araba libiana. Se gandea la abolirea monarhiei inca de cand urma colegiul militar. Si-a desavarsit apoi pregatirea militara in Marea Britanie.
La sfarsitul anilor ‘70, Gaddafi isi redefineste tara ca “Jamahiria araba libiana populara si socialista”, un stat condus de comitete populare alese, menite sa inlocuiasca partidele. Termenul de “Jamahirie” este un neologism introdus de Gaddafi, care in araba inseamna “statul maselor”. In viziunea lui Gaddafi, expusa in “Cartea verde”, sistemul partidelor politice reprezinta “un avort al democratiei”. Este eliminat salariatul, pentru ca este o notiune ce tine de sclavie, si se introduce ideea de “parteneriat remunerat”, guvernul este dizolvat pentru a fi inlocuit de comitete populare. Citatele din cartea sa sunt afisate in scoli, in toate institutiile de stat si practic pe fiecare cladire din Tripoli.
Colonelul – autoproclamat general, ghid suprem al revoluţiei și “regele regilor tradiţionali ai Africii” – a venit la putere în 1969, printr-o lovitură de stat pașnică. In realitate, Libia devine un stat politienesc, in care orice activitate independenta este interzisa si unde zeci de persoane sunt inchise din cauza opiniilor lor.
Dupa racirea relatiilor cu Egiptul, care incheiase un acord de pace cu Israelul in 1979, Gaddafi s-a orientat catre relatii mai apropiate cu Uniunea Sovietica si Libia a fost prima tara in afara blocului sovietic care a primit avioane de vanatoare supersonice MiG-25. Totusi, relatiile libiano-sovietice au ramas relativ distante.
In anii ‘70 si in prima jumatate a anilor ‘80, Gaddafi a vandut avantajos petrolul tarii sale, ceea ce a permis traiul fara griji nu numai pentru el, ci si pentru cei 3,5 milioane de libieni. Totusi, Gaddafi se hotaraste sa renunte la acest statu quo comod si sa lupte impotriva “imperialismului”. Libia devine, in anii ‘80, paradisul radicalilor antioccidentali. Izolata de comunitatea internationala, Libia este acuzata ca sustine terorismul palestinian si Armata Republicana Irlandeza, fiind implicata direct in atentatul impotriva unei discoteci din Berlin frecventate de militari americani, apoi in atentatul de la Lockerbie.