Faptul că somnul îndeplineşte astfel de funcţii majore în existenţa umană este demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de somn care, acţionând ca o suprasolicitare, epuizează rezervele funcţionale ale organismului. De asemenea, ele se asociază cu modificări ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu apariţia de confuzii, dezorientare, iritabilitate. Deşi somnul îndeplineşte funcţii vitale pentru organismul uman, deşi el este necesar şi avantajos pentru organism, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că prin prelungirea lui ar putea deveni o piedică în calea existenţei omului.
Ephorn şi Carrington îşi exprimau opinia că tendinţa de scădere a tonusului cortical, inerentă somnului, trebuie ţinută în frâu în limite adaptativ-adecvate, tocmai pentru a putea fi restabilită fără dificultăţi capaciatea corticală de veghe.
Pentru această problemă o mare importanţă o are trecerea de la o stare la alta, de la starea de veghe la cea de somn (aţipirea, adormirea) sau de la cea de somn la cea de veghe (trezirea). Fenomenul are o largă răspândire fiind întâlnit şi la animale. La acestea trecerea de la starea de veghe la somn ia forma hibernării, stare foarte asemînîtoare somnului. Hibernarea implică modificarea mecanismelor de termoreglare, întreruperea activităţilor etajelor superioare ale sistemului nervos însoţită însă de păstrarea coordonărilor reflexe controlate de partea inferioară a trunchiului cerebral.